De un an de zile asteptam sa revina. Stiam locul de popas, stiam traseul zilnic. Stiam ca venirea vremii reci va incalzi ceva in sufletul meu, o parte a orgoliului meu ranit atunci cand mi se luase o parte din ceea ce facusem. Si nu m-am inselat. Am simtit prima prezenta inca de acum doua saptamani si am fost acolo. Numai ca am fost putin nepregatit si m-am grabit. A iesit totusi frumos, dar nu era nici pe departe ceea ce voiam, ceea ce speram eu. De data asta, inarmat cu multa rabdare si avand experienta primei infatisari de unde am tras cateva invataminte, am fost din nou acolo. Pentru inceput au fugit de mine, s-au speriat si s-au imprastiat care incotro. N-am renuntat in ruptul capului si bine am facut. Dupa un timp bun de asteptare, a venit exact in fata mea, la o distanta tocmai buna. Aveam senzatia ca stie ca o fotografiez, ca se lasa fotografiata si admirata. Lucruri pe care le-am si facut. Am ramas mut de admiratie, cand si-a etalat aripile in fata mea, parca spunandu-mi: era ceea ce cautai? Era intr-adevar ce cautam, o imagine rara, pe care putini au norocul sa o prinda. Domnita lacului, asa cum mi-a placut sa o numesc, a ramas acolo. Eu insa... am parasit locul si sunt convins ca voi reveni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu